Joomla TemplatesBest Web HostingBest Joomla Hosting
Vatican, punctul zero al crestinatatii Email
( 6 Voturi )
Scris de Gabriel Iosa   
Marti, 23 Martie 2010 18:04
Taguri:
  • basilica sf. petru
  • capela sixtina
  • destinatii pasti
  • garda elvetiana
  • ghid vatican
  • gradinile vaticanului
  • impresii vatican
  • michelangelo
  • muzeul vatican
  • palatul apostolic

In fiecare an, de Pasti, milioane de credinciosi catolici, dar si turisti din toate colturile lumii isi doresc sa celebreze Invierea Domnului la Vatican, unde pot asista la slujbele speciale tinute de suveranul pontif in Saptamana Patimilor, dar si la misa de Pasti.

Vatican

Primavara este anotimpul cel mai potrivit pentru a vizita Cetatea eterna, cand clima este foarte placuta, iar florile umplu vazduhul cu parfumul lor. Vaticanul, faimos pentru valoroasele opere de arta ale Renasterii si ale perioadei baroce, dar si pentru cea mai mare biserica crestina din lume, Basilica San Pietro este un adevarat magnet pentru turisti. Un loc ca oricare altul si totusi, unic prin misiunea lui. Un loc fara egal pentru orice crestin. O oaza de meditatie pentru orice iubitor de arta. Statul Vatican nu are granita, fiind deschis pentru orice doreste sa-si imbogateasca mintea si sufletul cu ce are omenirea mai bun de oferit. Nu intamplator, Vaticanul este unul dintre cele mai vizitate state din lume - si nu doar de catre catolici.

Vaticanul, enclava a Romei condusa de Papa (care este in acelasi timp si episcopul Romei)  este punctul zero al crestinatatii, principala reşedinţă ecleziastică a Bisericii Catolice. El este cel mai mic stat al lumii, avand doar aproximativ 1000 de cetateni si o suprafata de 44 de hectare.

Construit pe ceea ce a fost odata zona nelocuita a Romei, Cetatea Vaticanului a fost dezvoltata ca resedinta papala in jurul bisericii construite de imparatul Constantin (sec. IV) pe locul mormantului Apostolului Petru. Pe Colina Vatican, Sfantul Petru, propovaduitorul crestinismului, a murit pentru credinta sa, crucificat.

Vatican
Vaticanul adaposteste Sfantul Scaun, condus de Papa, precum si clericii, ,,ajutoarele” Sfantului Parinte la conducerea statului. Aici, siguranta este mentinuta de Corpul Gărzii Elveţiene Pontificale (Guarda Svizzera Pontificia), o prezenta plina de culoare, care este în serviciul papei de mai bine de cinci secole - mai exact, din 1506. Armata papei este formata din aproximativ 120 de tineri, cetateni elvetieni, catolici, si, cu exceptia ofiterilor, constransi la celibat, avand o reputatie ireprosabila. Gărzile Elveţiene constituie escorta suveranului pontif, care asigura protectia acestuia si a Statului Vatican, supraveghind apartamentele palatului papal şi menţinând ordinea pe timpul ceremoniilor religioase. Uniforma de protocol a acestora (de culoare albastru, rosu si portocaliu) dateaza din perioada Renasterii si se pare ca ar fi fost creata dupa schitele lui Michelangelo.

Vaticanul dispune de o statie de cale ferata proprie legata de reteaua feroviara italiana si are heliport propriu. El este si un important centru academic, aici avandu-si sediul Academia Pontificala de Stiinte si  alte 6 academii si  universitati. Desi este locul cu cea mai mare densitate de clerici pe metrul patrat, Vaticanul este statul cu cea mai mare infractionalitate pe cap de locuitor din lume (de aproximativ 20 de ori mai mare decat in Italia), sute de turisti cazand victima hotilor de buzunare.

Vatican

Cele mai importante obiective turistice pe care le veti gasi in Vatican sunt: Basilica San Pietro, Piata cu acelasi nume, Capela Sixtina, Necropola, Muzeul Vatican, Palatul Apostolic si Gradinile Vaticanului.

In primul rand, trebuie sa stiti ca in Vatican nu va puteti odihni. Nu ca ar fi un loc foarte galagios, dar nu exista hoteluri sau pensiuni in incinta cetatii, asa ca daca doriti sa ramaneti mai mult timp aici, trebuie sa va gasiti cazare in Roma. De asemenea, luati masa in afara Vaticanului, pentru ca aici nu exista restaurante. Puteti insa sa serviti o gustare la chioscurile din incinta Muzeului Vatican. Si, un lucru mai putin crestinesc: puteti sa va potoliti setea gustand din apa oricarei fantani aflata in Gradinile Vaticanului. Este potabila, dar lucrul acesta trebuie evitat pe cat posibil.

In final, nu uitati de codul foarte strict care prevede ca, in perimetrul delimitat de impunatoarele ziduri ale cetatii, nu se poate intra cu pantaloni scurti, fusta mini sau cu umerii dezgoliti. Cititi semnele care se afla la intrarea in cetate si respectati-le, pentru ca Garda Elvetiana este cu ochii pe voi, si nu va permite incalcarea vreunei legi, oricat de nesemnificativa ar parea aceasta.

Piazza San Pietro este locul care te intampina cand intri in Statul Vatican (intrarea de pe Via della Conciliazone). Acesta imensa piata, ce poate gazdui aproximativ 50.000 de persoane, este locul din care Suveranul Pontif se adreseaza credinciosilor si pelerinilor veniti din toate colturile lumii. Tot aici Papa obisnuieste sa adreseze mesajele catre credinciosii adunati in piata, cu ocazia marilor sarbatori sau al unor evenimente speciale. Spre exemplu, in 2005, zeci de mii de oameni s-au rugat pentru sanatatea Papei Ioan Paul al II-lea si au asistat cutremurati la anuntul oficial al mortii lui.

Se obisnuieste ca din loja centrala a Bazilicii, Papa sa dea credinciosilor traditionala binecuvantare “Urbi et orbi” (“Catre cetatea Romei si catre lume”) transmisa de la Vatican cu ocazia Pastelui si Craciunului. Daca doriti sa asistati, este bine sa mergeti mai dimineata (pe la ora 9.00).

Vatican

Proiectata de celebrul arhitect Gian Lorenzo Bernini la ordinele Papei Alexandru al VII-lea, grandioasa piata are forma unei gauri de cheie si este delimitata de doua randuri de coloane dorice, mai exact de 284 de stalpi, care simbolizeaza bratele Bisericii-Mama imbratisand si protejand multimea de credinciosi din intreaga lume. Colonada este decorata de nu mai putin de 140 de statui ale sfintilor. In centrul pietei sunt sunt doua fantani, iar peisajul este dominat de Obeliscul Egiptean. Una dintre fantani este construita de Bernini, iar cealalata de Maderno, completand frumos amplasamentul, in nordul, respectiv sudul Obeliscului. Acesta a fost adus in Roma in secolul 13 i.Hr. si mutat in Piata San Pietro la ordinul lui Papa Sixt al V-lea, in secolul XVI. Obeliscul egiptean din granit rosu, de 26 de m inaltime, amplasat in centrul pietei, in fata Bazilicii Sf. Petru este sustinut cu ajutorul unor lei realizati din bronz. Se spune ca obeliscul dateaza din secolul al XIII-lea i.Hr. si a fost adus la Roma de Imparatul Caligula, pentru a decora circul. 

Basilica San Pietro (Bazilica Sf. Petru), care a aniversat, recent, 500 de ani de existenta, este al doilea cel mai mare lacas sfant din lume si cel mai important loc de pelerinaj al crestinilor de pretutindeni. Acest monument arhitectural incredibil atrage anual milioane de turisti si credinciosi din toate colturile lumii. Poate adaposti un uluitor numar de60.000 de persoane. Proiectata in stil baroc de faimosul arhitect italian Donato Bramante, a fost construita si consacrata in anul 1626. Ticsita de picturi si sculpturi de o valoare materiala si spirituala inestimabila, Bazilica "Sfântul Petru" este sediul principalelor manifestări ale cultului catolic şi are o funcţie solemnă cu ocazia celebrării sărbătorilor Craciunului, Pastelui, ritualurilor din Saptamana Patimilor (Semana Santa), fiind totodata locul proclămării noilor papi şi funeraliilor celor defuncţi.

Vatican

In traditia catolica, acesta este locul in care este ingropat Sfantul Petru, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Isus, primul episcop al Romei si primul suveran Pontif.  

Cea mai importanta sculptura din incinta catedralei este Pieta, lucrata de Michelangelo intre 1498 si 1499. Finetea sculpturii reprezentand mama care isi tine fiul mort in brate este insasi expresia durerii – dovada vie a geniului marelui artist al Renasterii.

Vatican

Domul, din care poti admira Roma in toata splendoarea ei, a fost inceput de Michelangelo in secolul XVI, dar a fost finalizat de Giacomo della Porta si Domenico Fontana. Masoara 120 de metri inaltimesi este acoperit cu mozaic si sustinut de piloni cu perimetrul de aproape 70 de metri. Intrarea in Basilica este decorata de podeaua din mozaic, de o frumusete rara, asa ca, oricat de intuneric ar fi inauntru, nu o puteti rata. De asemenea, nu ratati statuia Sfantului Petru din bronz, care se deterioreaza serios in partea de jos, pe talpile Sfantului, din cauza milioanelor de saruturi pe care crestinii le dau aici pentru a li se ierta pacatele.

O alta minune a bisericii, catalogata ca fiind cea mai fotografiata locatie din aceasta, este Sfanta Usa (Porta Santa), care se deschide o data la 25 de ani. Ultima data a fost deschisa pentru sarbatorirea trecerii in noul mileniu si va ramane inchisa pana in 2025. Este construita din bronz si se afla in cel mai nordic punct al lacasului. Daca doriti sa va bucurati de o panorama fantastica, urcati in cupola (accesul costa 7 eur cu liftul si 5 eur, fara).

Vatican

Mergeti acolo, acesta ar fi cel mai bun sfat pe care il puteti primi. Bazilica se poate vizita in intervalul 7:00-19:00, in fiecare zi, intrarea fiind gratuita.

Necropola
, precum si Grotele Sacre, sunt doua locuri in care isi dorm somnul vesnic cele mai importante figuri ale crestinatatii. La primul nivel, sub Basilica San Pietro se afla Grotele, locul de veci al tuturor papilor care au condus Vaticanul. Sub Grote se afla Necropola, care adaposteste un numar impresionant de morminte sacre, printre care si cel al Sfantului Petru. Locul este nerecomandat claustrofobilor. Daca doriti un tur al acestor doua obiective, intrebati de ,,Scavi’’ si inarmati-va cu rabdare, insa nu inainte de a face o rezervare scrisa, la adresa Aceasta adresa de e-mail este protejata de spamboti; aveti nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , cu cel putin 90 de zile inainte de vizita propriu-zisa. Merita fiecare minut stat la coada!

Muzeul Vatican detine atatea comori, incat vizitarea lui ar putea fi pentru unii coplesitoare. Considerat unul dintre cele mai valoroase muzee ale lumii, muzeul surprinde prin arhitectura moderna, tavanul care provoaca dureri de ochi si scarile in spirala de la iesire. Si asta doar in privinta cladirii. Ca opere de arta, muzeul ofera 18 colectii fabuloase. Una dintre cele mai interesante camere este cea a hartilor, unde, pe un perete lung sunt expuse harti foarte vechi, lucrate de mana, ale Italiei sau ale altor zone ale lumii. Puteti vedea colectia de arta moderna sau veche, sculpturile, care se afla peste tot, precum si alte artefacte extrem de pretioase. Intrarea costa 14 euro, iar muzeul este deschis vizitatorilor incepand cu ora 8:30 dimineata, pana la 18:00.

Vatican

Capela Sixtina este parte a Palatului Apostolic, iar tavanul sau este decorat cu celebra fresca a marelui artist italian Michelangelo. ,,Judecata de Apoi’’ si ,,Crearea lui Adam’’ sunt cele doua teme prezentate atat de bine in aceste picturi. Cel mai important rol al capelei este acela de loc de alegere a noului papa, in momentul in care Sfantul Parinte (ales pe viata) trece la cele vesnice. Aunci se intruneste Colegiul Cardinalilor, iar lumea intreaga este cu ochii pe acest loc, asteptand cu sufletul la gura numele noului conducator al crestinilor catolici.Tot ce aveti de facut este sa pastrati linistea, sa nu faceti poze cu flash si, cel mai important, sa va bucurati cat puteti de mult de momentele unice in care va aflati inauntrul acestui loc deosebit.

Gradinile Vaticanului sunt viu colorate in verde si reprezinta locul perfect pentru a incheia o vizita la oricare dintre obiectivele de mai sus. Aici este locul ideal pentru a va reculege si a medita la toate comorile pe care le-ati admirat in Vatican.

Vatican

Nu uitati sa treceti si pe la Palatul Apostolic sau sediul celui mai ascultat radio din lume, Radio Vatican. Impunatoarele cladiri vor constitui cu siguranta fundalul unor poze reusite.

O alta lume traieste aici, in interiorul zidurilor cetatii. O lume frumoasa, pura, cu o inalta incarcatura spirituala, care ni se dezvaluie intru totul. Nu este nevoie de acces in Arhivele Secrete pentru revelatia pe care o poate oferi Vaticanul. Tot ce trebuie este o minte deschisa pentru o experienta de neuitat!


Comentarii (1)
1 Miercuri, 24 Martie 2010 07:40
Adi
Taguri:
  • bai budapesta
  • bai termale
  • bai turcesti
  • budapesta
  • gellert
  • kiraly
  • rudas
  • spa budapesta
  • spa city
  • szechenyi
Nu sunt eu cu religia, dar arta si arhitectura imi plac, mai ales cand sunt primele din toata lumea!

Adaugă comentariu

Numele:
Email:
Comentariu:
 

Cele mai recente articole

Galerie foto - Roportal www.cere.ro  Director Web Romania - Hit10.ro - Adauga si siteul tau Adauga site in top online turism ghiduri Promovare Gratuita - Top123 TOP-RO - Top siteuri din Romania
toateBlogurile.ro  Director Web Romania - LinkWeb.ro - Adauga si site-ul tau Submit Your Site SmartNetBook.ro TopSiteuri.ro - Adauga si site-ul tau - Director web Cazare director web Director web Ghiduri turistice publicitate online, web design si promovare pe internet