Taguri: - aeroport londra
- autobuze rosii
- heathrow
- heathrow express
- londra
- metrou londra
- oyster card
- taxi londra
- the tube
- transport londra
Londra este cunoscuta in lume ca fiind una dintre cele mai bine echipate capitale din lume in ceea ce priveste transportul. In acest caz, faima nu se dezminte, tinand cont ca necesitatea de transport a devenit esentiala in ultimii ani, pe masura ce orasul s-a extins si populatia a crescut.

Pentru cei aproape 8 milioane de locuitori din zona centrala si milioanele de turisti care viziteaza capitala in fiecare an, reteaua de transport reprezinta partea cea mai importanta a zilei, de aceea se spune ca londonezii isi petrec jumatate din viata in metrou sau in autobuze.
Aeroporturile Londrei Heathrow este aeroportul principal din Londra si, datorita celor 70 milioane de pasageri pe care ii primeste anual, este considerat cel mai aglomerat din lume. Heathrow deserveste 90 de companii nationale de aviatie ce zboara catre aproape 200 de destinatii, precum si rute ale British Airways care aterizeaza exclusiv la cel mai nou terminal al aeroportului, Terminalul 5, inaugurat recent. Proiectarea si constructia acestuia a durat 15 ani si se estimeaza ca doar el va deservi aproximativ 30 de milioane de pasageri pe an – exclusiv clienti ai British Airways.

Heathrow este un fel de oras in sine, avand restaurante, cafenele, baruri, magazine si chiar spatii de rugaciune pentru mai multe confesiuni. Transportul catre oras se realizeaza foarte usor si eficient. In primul rand, exista serviciul “Heathrow Express” ce functioneaza in orice moment al zilei si noptii, un tren de mare viteza care face legatura dintre aeroport si statia Paddington in 15 minute. Un bilet la clasa economic costa aproximativ 16 lire. Pentru o varianta mai ieftina, se poate lua metroul chiar de la terminalul de sosire pe linia Picadilly, de unde se poate schimba usor pentru alte destinatii, desi calatoria poate dura in jur de 40-50 de minute. De asemenea, catre statia Paddington functioneaza si un sistem feroviar numit Heathrow Connect, care se poate dovedi mai economic decat expresul, la aproximativ 8 lire pe calatorie.

Cat despre autobuze, exista linii care au rute catre diferite destinatii in Londra, iar numarul N9 ofera transport pe timpul noptii in zona centrala, atunci cand metroul nu functioneaza.
Celelalte aeroporturi, Gatwick, Stansted si Luton (care opereaza in general zboruri low-cost) nu sunt conectate la reteaua de metrou, insa transportul poate fi asigurat foarte usor datorita liniilor de cai ferate care au ca destinatii garile centrale ale Londrei.
In ceea ce priveste serviciul de taxi, nu il recomand pentru nici unul dintre aeroporturi, deoarece in general este foarte costisitor, chiar si atunci cand sositi la Heathrow (aflat la 20 de km de Londra). In functie de trafic, o cursa de taxi poate ajunge si la 100 de lire sterline. O alta varianta, daca nu agreati mijloacele de transport in comun, o reprezinta companiile de minicab licentiate, care ofera tarife fixe pentru destinatii sau numar de pasageri si bagaje. Pentru 35 de lire esti asteptat la Sosiri de sofer, si apoi condus comfortabil catre destinatia deja stabilita. Eu recomand Alpha Airport Cars, deoarece au preturi foarte bune, sunt foarte eficienti si punctuali, iar rezervarile se pot face online cu pana la 24h inainte de sosire.
Metroul londonez Englezii il numesc “the Tube” datorita formei sale ce seamana evident cu un tub, insa este cunoscut in intreaga lume gratie semnului care marcheaza orice statie de metrou, cercul rosu strabatut de linia albastra, si de motto-ul care te insoteste la fiecare pas “Mind the gap” (Atentie la spatiul dintre tren si peron). La data sa de constructie, in 1863, era primul sistem de metrou din lume, iar in zilele noastre numara 270 de statii si in jur de 400 de km de linii. Harta metroului a devenit clasica intre timp si a servit drept model pentru alte capitale ale lumii. Metroul londonez numara 11 linii, diferentiate dupa culori si nume, foarte bine conectate intre ele, in special in zona centrala. In ceea ce priveste pretul, biletele si abonamentele variaza in functie de cele sase zone ale capitalei; spre exemplu, cei mai multi turisti vor petrece mai mult timp in zona 1, unde se afla majoritatea atractiilor si hotelurilor, deci din aceasta regiune vor plati pentru o calatorie in jur de 4 lire sterline. Pretul tinde sa scada de la zonele 2 la 6.

Metroul poate deveni foarte costisitor, asa ca va recomand sa-l evitati pe cat posibil, cu atat mai mult cu cat distantele in general nu sunt foarte mari intre diversele locatii de interes turistic. Exista o varianta care va va permite sa economisiti in cazul in care este imperios necesar sa folositi metroul - si anume Oyster card. Se poate cumpara de la orice statie de metrou, costa 3 lire, se poate reincarca cu orice suma doriti si il puteti folosi si in autobuze. Practic inlocuieste biletul clasic. Pentru utilizatorii de Oyster, fiecare calatorie costa cu 50% mai putin decat in mod normal. In general, Oyster Cardul este mai economic decat orice tip de abonament, fie el de scurta sau de lunga durata. Nu va sfatuiesc sub nici o forma sa calatoriti fara bilet, caci amenzile sunt usturatoare: aproximativ 50 de lire sterline. Metroul functioneaza intre orele 5.30 si 23.30.
Autobuzele De-a lungul anilor, autobuzul rosu cu etaj a devenit emblema Londrei si este foarte indragit de turistii care il folosesc an de an ca o alternativa mai ieftina la metrou. In total, exista 6800 de rute in Londra ce conecteaza aproape orice parte din capitala. In general, in orice punct te-ai afla, la o distanta mai mica de 500m se afla o statie de unde poti lua un autobuz pentru destinatia dorita. Avantajul principal al retelei de autobuze este faimosul “night bus”, care ofera transport pe toata durata noptii pe aproape toate rutele posibile. De obicei, serviciul de noapte include rute mai lungi decat echivalentul diurn. Pentru 2 lire per calatorie, se poate ajunge in cele mai indepartate colturi ale Londrei si in orice moment al zilei, spre diferenta de metrou, care de obicei se inchide dupa miezul noptii. Din nou, pentru reduceri de 50% se poate utiliza Oyster Cardul. Daca nu aveti Oyster, bilete (pentru o calatorie 2 lire, sau o zi 3.50 lire) se pot cumpara de la automate care in general sunt prezente in statie, sau de la sofer, in cazul in care nu exista un asemenea aparat in vecinatate.
Pentru turisti, un sistem de autobuz turistic care opreste la obiectivele importante numit The Original Tour opereaza trei tipuri de calatorii, in functie de dorintele vizitatorilor. Punctul principal de plecare este Trafalgar Square, dar exista alte cinci centre de unde se poate incepe turul: Picadilly Circus, Leicester Square, Russel Square, statia de metrou si gara Victoria si Marble Arch. Il recomand in special vara, cand temperaturile si vremea sunt propice, deoarece etajul este descoperit. Pretul variaza din nou in functie de varsta, insa un bilet pentru adulti este de 24 de lire si pentru copii 10 lire.
Transportul feroviar Conexiunile Londrei cu alte orase sunt excelente, printr-o retea feroviara extinsa, desi fiecare gara opereaza calatorii catre anumite destinatii. Cele mai importante gari sunt Paddington, Waterloo, Victoria, Euston, St. Pancras, King’s Cross si Liverpool Street. Preturile variaza in functie de destinatie si de momentul rezervarii; ca si in alte situatii, cel mai avantajos pret se poate obtine in conditiile in care rezervarea se face cu cateva saptamani inainte de data plecarii.
Din gara St. Pancras pleaca Eurostarul catre Paris si Bruxelles, iar preturile oscileaza de asemenea, de la 60 la peste 100 de euro. Daca aveti un buget fix si vreti sa faceti un tur rapid la Paris de o zi, va recomand sa cumparati bilete pentru trenurile foarte matinale, care pleaca intre 5:00 si 6:00 dimineata, deoarece sunt mult mai ieftine decat cele de orele de varf.
Taxi Prin taxi, in Londra, se pot intelege doua lucruri: taxiul negru sau minicab autorizat. The Black Cab a devenit in sine un simbol recunoscut mondial, alaturi de Big Ben si de autobuzul rosu. Este singurul serviciu de taxi din oras si poate fi oprit doar pe strada. Nu exista un numar de telefon la care poate fi rezervat. Calatoriile lungi pot fi foarte costisitoare, in special cand traficul este foarte aglomerat, insa cursele mai scurte sau in cazul in care calatoriti mai mult de trei persoane, se poate dovedi mai avantajos decat metroul. Singurul serviciu la care poate fi sunat este serviciul de minicab, insa atentie, va recomand sa alegeti intotdeauna minicab-urile autorizate, atat pentru motive economice cat si de securitate. Bacsisul uzual pentru soferii de taxi este de 10% din costul calatoriei.

Transportul fluvial Fluviul Tamisa, ce strabate zona centrala, a servit in ultimii ani pentru unul dintre cele mai dragi proiecte ale Primariei londoneze, si anume transportul cu feribotul. Serviciul se adreseaza atat locuitorilor Londrei, cat si turistilor, iar anul trecut a fost introdus Oyster cardul pentru a inlocui biletul. In cazul feribotului, cei ce folosesc Oysterul se vor bucura de reduceri de 10%. Exista 24 de posturi de debarcare, iar majoritatea se afla in zone de interes turistic. Transportul fluvial este supervizat de Ministerul Transporturilor, dar fiecare vas apartine unei anumite companii; de aceea, preturile variaza in functie de destinatie si in general sunt mai mari decat in cazul celorlalte mjloace de transport.
Bicicleta
Mersul pe bicicleta este foarte popular in Londra, in special in randul studentilor, dar si al bancherilor care prefera sa evite aglomeratia de la ora de varf alegand sa mearga cu bicicleta. Aproape toate strazile din Londra au piste pentru biciclisti, ceea ce a incurajat aceasta inititativa in ultimii ani. De asemenea, exista o multime de locuri special amenajate unde se pot lasa bicicletele in regim gratuit.

|