consiliervacante.ro

Spre deosebire de comertul occidental, atat de impersonal, turcii stiu sa-si incante clientii si sa le provoace reactii aproape organice. In Turcia, cumparaturile sunt un regal al simturilor: esti incurajat sa privesti marfa, s-o atingi, s-o mirosi, s-o gusti. Si, mai presus de toate, s-o doresti. Iar asta inseamna, fireste, ca esti dispus sa platesti chiar cat nu face.

La fiecare colt de strada, patronii de magazine sau restaurante te trag de maneca: “Hei, arkadas!” (“Prietene!”). “Where are you from?” (“De unde esti?”) este , aproape invariabil, inceputul oricarei conversatii, iar pretul este deseori ajustat in functie de tara din care vii. Am auzit pana la saturatie “A! Romania? Hagi! Lucescu! Great people”, iar in numele lui Hagi am primit deseori mici suveniruri, in semn de prietenie. Unii stiu 2-3 cuvinte romanesti, semn ca au trecut pe acolo compatriotii nostri: “Aur! Piele! Eftin!”

Aproape fiecare vanzator te imbie sa intri, sa-i privesti marfa sau s-o probezi. “Come in, just take a look! You don’t have to buy!” iti spun ei, intr-o engleza destul de inteligibila. Am intrat in magazine de covoare tesute manual, din cea mai fina matase, doar pentru placerea de a atinge lucratura neasemuita. Am probat haine pe care nu le-as fi cumparat niciodata, doar pentru ca n-am putut sa refuz... O data intrat intr-un magazin, e foarte greu sa iesi fara sa cumperi ceva, doar pentru ca gazda face exces de amabilitate, oferindu-ti ceai aromat, cafea aburinda, dulceata sau rahat si apa rece. Negocierile incep cu un ceai, iar turcul incearca sa te cunoasca, sa vada cum gandesti, ca sa-ti poata servi argumentele cele mai potrivite.

Marele Bazar e un labirint acoperit in care te poti pierde ore in sir. Haine, vase, genti, cuverturi, covoare si tot felul de obiecte sunt insirate peste tot, intr-un amestec naucitor de culori care-ti iau ochii. Par niste imagini caleidoscopice care se perinda prin fata ta. Sa faci cumparaturi in bazar e o experienta aproape sacra. Brusc, zaresc niste esarfe de matase naturala incredibile. Ma opresc sa-mi aleg una, fiindca intodeauna mi-a placut matasea si in general toate materialele care accentueaza feminitatea, cum sunt matasea si catifeaua. Oscilez, nu stiu ce sa aleg, aproape toate imi plac, iar materialul e de cea mai buna calitate. Pretul, pe masura. 30 de dolari bucata. Incerc sa protestez: sunt si la 1 dolar - fireste, nu de aceeasi calitate. Atunci, se intampla ceva incredibil. Turcul ia intregul teanc de baticuri si le arunca in aer, inainte sa pot reactiona. Esarfele cad unduindu-se, asternandu-se apoi intr-o gramada multicolora. Amica mea imi spune soptit ca pretul e exagerat. Sunt scumpe, dar putin imi pasa, creierul meu a anihilat orice argument logic, orice impotrivire. Iau 2, apoi inca una. 3 la 60 de dolari. In fond, dau banii astia nu pentru o esarfa, ci pentru acel sentiment pe care mi-l da matasea lui, purtata diafan in jurul gatului. E drept ca una era de ajuns, dar chinul alegerii e prea mare. O sa le dau cadou – imi zic. Vezi sa nu! O data ajunsa acasa, nu ma mai pot dezlipi de nici una fara o strangere de inima. Abia daca le-am purtat, fiindca sunt atat de mari si de late incat sunt greu de purtat. Le am si acum, si, asa cum, daca iti lipesti urechea de o scoica, poti auzi marea, atunci cand le ating, parca ma trezesc in Istanbul.
Nu-mi refuz placerea de a savura o cafea la nisip si o baklava, acolo, in bazar. Prajiturile turcesti sunt uneori exagerat de dulci, dar, una peste alta, sunt o incantare.

In viata mea nu am vazut atata aur. Nu sunt o iubitoare a aurului, mai degraba ma fascineaza nobletea argintului si originalitatea bijuteriilor artizanale. Totusi, n-am rezistat ispitei de a ma uita, siderata, la pereti intregi acoperiti cu bijuterii, de sus pana jos. Modele simple, cu pietre, fine, masive, originale, kitch, arta, toate de-a valma, facand din alegerea unei singure bijuterii o misiune aproape imposibila. Si totusi, acolo, intr-un colt, iata-l. Un pandantiv cu o piatra de un mov profund, cu o lucratura incredibil de frumoasa. Ochii mi se lipesc de el, iar turcul prinde din zbor privirea. Cunoaste stralucirea din ochii unei femei care priveste o bijuterie frumoasa. Are clasa… O scoate, si, cu un gest scurt, imi pareaza impotrivirea si mi-o pune la gat, tragandu-ma in fata oglinzii. Ah, e divina! Se incolaceste armonios in jurul gatului meu si pare facuta sa stea acolo. Atunci, incepe negocierea. Imi spune un pret halucinant, explicandu-mi ca e o bijuterie deosebita si unica. Apoi imi ofera un discount fiindca am intrat pentru prima oara in magazinul lui, inca unul fiindca sunt din Romania, mai lasa ceva din pret fiindca ii plac ochii mei… dar pretul tot e mare, cumplit de mare. Cu inima zdrobita, ies pe usa. Turcul vine dupa mine si ma intreaba cat dau pe bijuterie. Zice ca vrea cu orice chip sa o am, fiindca mi se potriveste atat de bine… Sunt pe punctul de a ceda, uitand ca nu prea am unde sa port o astfel de minunatie, decat daca as merge, probabil, cel putin saptamanal la o serata sau o gala… Turcul imi simte ezitarea si imi flutura stralucirile pietrei mov prin fata ochilor, plusand cu o pereche de cercei, cadou, daca o cumpar. Imi dau seama ca daca nu fac un efort sa ma desprind de locul vrajit, o sa fac o nebunie, chiar daca n-o sa mai am bani nici sa ma intorc acasa… O iau aproape la fuga, rezistand ispitei. Si totusi, pandantivul cu pricina inca mi-e atat de clar in minte, ca as putea sa-l descriu cu lux de amanunte. A ramas un fel de Fata Morgana a bijuteriilor, pe care nici o alta n-o poate egala.

Pe langa noi trec romani care trag dupa ei niste genti uriase, ticsite cu tricouri de cativa dolari, jeansi si adidasi. Un baietandru incearca sa ne faca sa cumparam parfumuri contrafacute la 10$. Se tine scai de noi, pana cand pretul ajunge la 1$. Pare aproape rugator si ni se face mila de el, ii intindem un dolar, facandu-i semn ca nu vrem parfumul. Ne arunca o privire mandra si face stanga-mprejur, jignit de gestul nostru. Chiar daca vinde parfumuri masluite, este vanzator, nu cersetor! Dupa un maraton de vreo 6 ore de shopping, abia imi mai simt picioarele. Si totusi, ma inunda un sentiment inexplicabil de fericire, pe care incerc sa-l absorb prin toti porii.