Joomla TemplatesBest Web HostingBest Joomla Hosting
Crama Sibiul Vechi - Festin culinar in orasul lui Hermann Email
( 8 Voturi )
Scris de Alexa   
Marti, 10 Noiembrie 2009 22:12
Taguri:
  • ciorba de burta
  • crama
  • mancare traditionala romaneasca
  • recomandari restaurante
  • restaurant cu specific romanesc
  • restaurant sibiu
  • sibiu


Cea mai buna ciorba de burta din oras, sarmale fara rival si papanasi sa te lingi pe degete – acestea sunt cele trei atu-uri cu care Crama Sibiul Vechi a devenit, treptat, o destinatie obligatorie pentru toti cei care vin sa descopere frumusetile orasului de pe Cibin.

crama

Dupa o plimbare pe stradutele inguste si, mai mult ca sigur, un photo-shooting pe Podul Minciunilor, pivnita veche, cu pereti boltiti este cel mai racoros refugiu in care te poti retrage din calea arsitei verii. Iarna, crama devine un loc primitor, in care focul din semineu arde fara graba, indemnandu-te sa mai zabovesti un pic in fata bucatelor fierbinti, cu arome ademenitoare, inainte de a infrunta din nou gerul de afara.

Mic si intim, cu doar 60 de locuri, restaurantul amenajat la subsolul unei cladiri istorice din “buricul” Sibiului isi asteapta oaspetii in acorduri de muzica populara autentica. Aproape in fiecare seara, doi lautari isi acordeaza instrumentele si purced pe la mese. Degetele ciupesc cu maiestrie strunele viorii sau alearga frenetic pe clapele acordeonului, iar repertoriul este din folclorul traditional, fara nici o tusa stridenta. Aici mai poti auzi inca “Ana, zorile se varsa”, “Ciobanas cu trei sute de oi” sau alte melodii de dor si jale, aproape uitate in epoca manelelor. Ospatarii, imbracati in costume populare din zona Marginimii Sibiului, se misca precum niste sfarleze, imbiindu-te cu rachiul casei, invechit in butoaie de dud sau cu vin la carafa. Clientii sunt multi, iar ei
abia mai prididesc cu adusul farfuriilor de la bucatarie. Totusi, au un zambet sau un sfat pentru fiecare client si rar am vazut un serviciu mai bun decat aici.

Painea e servita in cosuri de nuiele, iar intregul décor – stergare, vase de lut sau obiecte din lemn sculptat – spune o poveste de demult, care te imbie la taifas pana tarziu, in noapte. Mamaliguta aurie se revarsa generos in strachini de lut, tivita de albul smantanii groase de sta lingura-n ea, carnea sfaraie pe gratar, stinsa de un strop de mujdei cu o boare de patrunjel, iar sarmalele bondoace te poftesc la o masa pe cinste. Cu greu vei gasi o ciorba de burta mai gustoasa ca aici, densa si usor picanta, fiarta pe indelete, astfel incat taieteii de burta sa se fragezeasca, iar zeama sa absoarba toate aromele. Bucatarul e un as al bucatelor romanesti traditionale, dar pretentiosii vor putea gusta si alte specialitati din bucataria internationala, intre care muschiuletul de vita cu sos de piper verde merita cu prisosinta o mentiune speciala.

Sibiul Vechi, este, fara nici un dubiu, prima alegere a turistilor straini sositi in oras, a sibienilor care vor sa-si uimeasca prietenii din strainatate cu o masa traditionala romaneasca, dar si a autoritatilor care vor sa-si impresioneze musafirii sositi de peste mari si tari. Pentru ca aici nu poti da gres. Fiecare fel de mancare este, in felul sau, o opera de arta, iar atmosfera creata in vechea pivnita este una cu totul speciala.

O rezervare telefonica prealabila este mai mult decat binevenita, pentru ca aveti nevoie de un noroc chior ca sa gasiti o masa libera, mai ales in week-end.


Adresa :  Sibiu, Str. Al. Papiu Ilarian nr.3
Orar: zilnic 12-24.

Bucatarie: Traditionala romaneasca

Locatie:
Atmosfera:
Gastronomie:
Servire:
Diversitatea meniului:
Raport calitate/pret:

 

Comentarii (1)
1 Miercuri, 20 Ianuarie 2010 15:38
Adina D
Taguri:
  • destinatii meteora grecia
Am fost de multe ori cu prietenii la Sibiul Vechi si pot sa spun ca e o reteta sigura pentru o seara perfecta: mancare delicioasa, aspectuoasa, portii mari si preturi chiar acceptabile ... Atmosfera, la fel, e foarte calda, romaneasca, desi la majoritatea meselor auzi vorbindu-se in alte limbi. Abia astept sa petrecem din nou acolo!

Adaugă comentariu

Numele:
Email:
Comentariu:
 

Cele mai recente articole

Galerie foto - Roportal www.cere.ro  Director Web Romania - Hit10.ro - Adauga si siteul tau Adauga site in top online turism ghiduri Promovare Gratuita - Top123 TOP-RO - Top siteuri din Romania
toateBlogurile.ro  Director Web Romania - LinkWeb.ro - Adauga si site-ul tau Submit Your Site SmartNetBook.ro TopSiteuri.ro - Adauga si site-ul tau - Director web Cazare director web Director web Ghiduri turistice publicitate online, web design si promovare pe internet