consiliervacante.ro

De la primele ore ale diminetii, caldura isi intinde tentaculele peste Denizli, iar in masina inchiriata, clima abia mai face fata... Mai avem vreo 20 km pana la Pamukkale, iar la orizont incepe deja sa se contureze muntele invaluit in calcar, de parc-ar fi pudrat cu zahar.

Pe drum, zeci de autocare venite atat de pe Coasta Egeeana, cat si dinspre Antalya, au aceeasi destinatie:  spectaculoasele terasele de calcar de la Pamukkale, rod al unui fenomen natural unic in lume, pe care turcii ti-l vor prezenta drept "cea de-a opta minune a lumii". In limba turca, Pamukkale inseamna "castelul de bumbac" ("pamuk" = bumbac si "kale" = castel). Dealtfel, nu exista in Turcia un singur magazin de suveniruri in care sa nu gasesti o vedere, brosura sau suvenir cu imaginea faimoaselor terase (decat daca, printr-o intamplare, si-a epuizat stocul).

In drum spre Pamukkale, de-o parte si de alta a soselei te asteapta localnici gata sa-ti astearna masa la umbra si sa te imbie cu un pahar racoros de ayran. Ar fi bine sa te opresti la una dintre ele si sa-ti astamperi foamea si eventual sa-si procuri si rezerve de apa rece, caci in interior sunt mult mai scumpe. Noi am gasit o pensiune traditionala superba, un loc pitoresc, cu o curte incarcata de flori si verdeata, tapetata cu covoare turcesti traditionale... O umbra deasa, odihnitoare, care te indemna la leneaveala, un leagan superb si chiar un foisor. Desi n-am avut timp sa zabovim prea mult, experienta a fost una turceasca autentica: un shish kebab superb, servit langa o portie generoasa de orez cu sofran. A lipsit doar cafeaua, pe care ne-am promis solemn sa ne intoarcem s-o bem altadata...

Cand vine vorba de Pamukkale, cei mai multi se gandesc doar la faimoasele travertine de calcar daltuite prin capriciul naturii – care constituie, ce-i drept, principala atractie. Dar Pamukkale este mult mai mult decat atat : e un loc ce apartine deopotriva istoriei si geografiei, caci cele doua si-l disputa pe buna dreptate. Anticul Hierapolis, orasul sacru, care se spune ca a fost intemeiat de Apollo, apare mentionat pana si in faimoasa Epistola catre Coloseni a apostolului Pavel. Aici se pastreaza inca destul de bine conservat, amfiteatrul roman cu o capacitate de 12.000 de oameni, ridicat in secolul III, sub Imparatul Septimius Sever, si ulterior restaurat de experti italieni, in 1970. Lojele din fata, destinate imparatului si suitei sale, se pastreaza inca intacte. Tot din acele vremuri s-a pastrat si Templul lui Apollo, basilica romana si necropola ce cuprinde mii de morminte antice, ruinele zidurilor antice, colonadele si portile monumentale, o agora din secolul II (cea mai mare descoperita vreodata), arcul Imparatului Domitian si ruinele termelor romane (azi, transformate in piscine cu apa termala).

Necropola, considerata cel mai bine prezervat cimitir din zona Anatoliei, este impresionanta, caci este o adevarata incursiune in istoria ritualurilor funerare. Veniti sa se bucure de beneficiile apelor cu puteri miraculoase, oameni de diferite religii, care si-au gasit sfarsitul aici, au fost inmormantati potrivit ritualurilor de inhumare proprii, astfel incat urnele funerare coexista cu sarcofagele, tumulii sau cavourile. Aici se afla si mormantul apostolului Filip, care si-a petrecut in aceste locuri ultimii anii de viata si a murit ca martir.

Se pare ca centrul Hierapolis-ului a fost pe vremuri in locul in care astazi se afla Piscina Sacra, unde ruinele coloanelor de marmura ale anticului oras au ramas marturie a unei glorii demult apuse. Practic, Pamukkale de azi este ceea ce a ramas in urma unui cutremur devastator care a zguduit din temelii orasul. O parte din vestigiile siturilor arheologice din zona au fost duse la British Museum din Londra.

Romanii cunosteau puterea curativa a izvoarelor termale din Hierapolis, astfel incat au creat in jurul acestui oras nu doar celebrele bai, ci si alte monumente, dezvoltand unul dintre primele orase balneare ale lumii. Izvoarele termale isi datorau, insa, prezenta, activitatii tectonice intense, care a produs de-a lungul timpului numeroase cutremure ce au distrus partial orasul. Dupa sec. VI, orasul a intrat in declin, iar dupa un cutremur devastator produs in sec. XIV, localnicii chiar au abandonat orasul.

Apa termala bogata in calcar, ce izvoraste din strafundurile pamantului, a creat, de-a lungul veacurilor, prin evaporare, un decor ce pare din alta lume :  apa curge alene pe niste terase dantelate, formand cascade si ochiuri de apa... Fenomenul este inrudit cu cel ce a dus la crearea stalactitelor si stalagmitelor din pesteri, insa mult mai spectaculos pentru ca este in aer liber, iar lumina soarelui se rasfata in cascadele de piatra. Terasele de la Pamukkale nu sunt niciodata aceleasi, culoarea lor se schimba in functie de intensitatea luminii: dimineata predomina culorile reci, pentru ca spre amiaza sa straluceasca in soare, reflectand din plin lumina, pentru ca seara sa devina aproape trandafirii. Romantic si spectaculos in acelasi timp, Pamukkale este unul din locurile pe care trebuie neaparat sa le vezi in aceasta viata...

Zona este deschisa 24 de ore din 24, insa majoritatea turistilor nu au ocazia sa se bucure pe indelete de toata frumusetea locului, caci cei mai multi vin in excursii organizate, cu autocarul si raman doar cateva ore, timp insuficient pentru a-ti face macar o idee vaga despre splendoarea acestui loc atat de incarcat de istorie. Ideal este sa innoptezi la unul dintre hotelurile din zona si sa petreci o zi intreaga acolo, caci sa vezi in treacat Pamukkale, fara sa-i poti patrunde povestea, e mai rau decat daca nu l-ai vedea deloc...

Experienta de a te imbaia in piscina antica este uluitoare, caci ai senzatia ca te scufunzi, la propriu, in istoria antica. Dealtfel, Pamukkale a intrat in legenda datorita Fantanii Cleopatrei, ale carei ape se spune ca duc tineretea vesnica... Apele termale pot fi utilizate nu doar pentru bai, ci si pentru baut, fiind recomandate in bolile reumatice, ginecologice, dermatologice sau digestive, asa ca multi isi iau si rezerve de sanatate pentru acasa...

Exista doua drumuri ce duc pe spectaculosul platou de unde se vede intreaga panorama a orasului: intrarea nordica, lung de aproximativ 3 km, si cea sudica, un drum mult mai scurt, de aproximativ 250 de metric dar care trebuie parcurs cu picioarele goale, prin travertinele de calcar. Experienta este cu totul speciala, caci, in functie de expunere si de adancimea teraselor, temperatura apei variaza de la caldut pana la aproape fierbinte (in special in zilele cu soare puternic). Unele sunt suficient de adanci ca sa-ti permita sa te imbaiezi, stand in sezut. Intregul peisaj pare desprins din alta lume, caci albul stralucitor care imbraca muntele, in contrast cu apa ce pare aproape turcoaz, pare a deforma realitatea.

Daca parcurgi acest traseu la orele amiezii, soarele reflectat de stancile albe si golase este orbitor, asa ca trebuie sa-ti iei neaparat ochelari de soare inchisi la culoare, palarie sau sapca pe cap si o lotiune de protectie solara cu factor ridicat de protectie. In unele zone, muchiile taioase ale pietrei iti ranesc talpile, iar in alte zone, umezeala iti pune la grea incercare echilibrul… Cu toate acestea, este obligatoriu sa mergi descult, pentru a conserva frumusetea sitului, care este Patrimoniu UNESCO.

Nu uita sa te incalti cu ceva comod si antiderapant, pentru zonele in care este permis accesul cu papuci, caci distantele intre travertine si amfiteatrul roman sau piscina Cleopatrei sunt destul de mari. Locul este de evitat pentru copiii mici, sau acestia trebuie foarte atent supravegheati, deoarece pericolele sunt numeroase. Alunecarile si caderile sunt la ordinea zilei, insa mai grav este ca sunt zone in care pur si simplu se casca haul, iar firavele bariere de protectie nu sunt o garantie suficienta ca nimic grav nu se poate intampla. In plus, copiii mici vor fi epuizati din cauza caldurii si a distantelor de parcurs, iar placerea de a sari prin "baltoace" si de a improsca apa in jur nu compenseaza suficient riscurile.

Principala atractie este Piscina Cleopatrei, un fel de jacuzzi modern, cu apa termala si bule de aer, in care se vad vestigiile orasului antic – coloane de marmura ce dau un aer straniu piscinei. Piscina este ascunsa in verdeata, fiind unul dintre putinele locuri umbroase si racoroase in care te poti ascunde de arsita naucitoare. Taxa este de aproximativ 10 euro, la care se adauga alti cativa euro pentru vestiar. In zona exista si magazine cu suveniruri (in special bijuterii) si cafenele, insa preturile sunt piparate. Cu toate astea, sub vraja frumusetii locurilor, multi duc mult mai usor mana la buzunar...

Din pacate, faima locului nu a dus doar beneficii zonei, caci construirea unor hoteluri in zona unele chiar pe travertinele de calcar, a dus la secarea izvoarelor. In pofida avertismentelor, unii turisti inconstienti continua sa foloseasca samponul sau gelul de dus pentru a-si spala parul sau corpul in terasele de calcar, desi este o crima impotriva acestei minunatii a naturii. Datorita distrugerilor provocate si a semnelor de degradare aparute dupa trecerea milioanelor de turisti, unele zone, spre exemplu Marea Cascada, au fost inchise.

Pamukkale este un loc de vis, un dar pe care natura l-a facut oamenilor, desi acestia se poarta, pentru a nu stiu cata oara, ca niste ingrati. Caci, daca stai sa te gandesti, poate ca omenirea n-a progresat, totusi, atat de mult in cele cateva mii de ani scursi de la facerea lumii, iar instinctul de a distruge s-a conservat mai bine decatorice altceva. Si poate ca-l purtam cu totii in sange, ca pe-un blestem peste timp...