| Turda... Salina Turda |
|
| Scris de Emil Rad |
| Marti, 30 Martie 2010 21:05 |
|
Taguri:
Dacă din întâmplare sau mânat de curiozitatea care împinge călătorul la drum ajungi până în inima Transilvaniei, atunci alege să poposeşti câteva ceasuri la Turda.
Şi nu ca să vezi frumuseţile pamântene te îndemn să faci asta, ci ca să-ţi bucuri privirea cu cele subpământene, pe care fosta mină de sare le adăposteşte şi le oferă celui care alege să le vadă. Prin oricare parte a oraşului vei intra, discreţia cu care autorităţile au montat niscaiva indicatoare care să te îndrume spre salină te va împiedica să găseşti cu uşurinţă o adresă care ar trebui să aducă faimă locului. Dar, odată ajuns acolo, pregăteşte-te pentru o experienţă diferită de cele avute până acum...
Urmându-ţi drumul înainte prin tunelul care de acum se lărgeşte puţin, laşi în urmă camera crivacului şi te îndrepţi către Sala de apel. Aici, făuritorii din secolele trecute ai acestui loc, se întâlneau seară de seară pentru a socoti dacă şi mâine vor fi destui să rupă bucăţile de sare care vor da hrana familiilor lor pământene. Ca într-o filmare subacvatică, scări ce aparţin parcă Titanicului te întâmpină şi te îndrumă către nivelul următor.
Primul lift te duce cu 40 de metri mai jos, la nivelul Minei Rudolf, oferindu-ţi o imagine panoramică în timpul coborârii. Pe podeaua de sare sunt amenajate câteva locuri de joacă pentru copii şi odihnă pentru părinţii lor (sau poate invers, uneori), terenuri de minigolf, pista de bowling, un teren de sport, un amfiteatru pentru diverse spectacole şi roata mare, care te ajută să priveşti toate colţurile Sălii Trapezoidale luminate de ploaia de lumină agăţată în tavanul de sare. După un tur complet al acestei săli, poţi zăbovi puţin la uriaşul balcon, de unde, 20 de metri mai jos, poţi admira insula de sare care parcă pluteşte în mijlocul lacului Minei MariaTereza. Şi, dacă eşti ispitit să cobori, efortul îţi va fi răsplătit de o plimbare cu barca pe sub cascada de sare care se agaţă parcă cu ultimele puteri de peretele minei.
Şi, peste toate, în timp ce ochiul scrie în cartea memoriei toate cele văzute, pieptul îţi tresaltă de bucurie încărcat de aerul purificator al ocnelor. Iată deci că în dedesubturile unui oraş care pare mai degrabă cenuşiu, găseşti asemenea bucurii ale minţii şi trupului, încât, odată ce ieşi cu ele la suprafaţă, nu poţi decât să-ţi promiţi un singur lucru... că te vei întoarce cu mai mult timp în bagajul tău, pentru că, alături de preţul biletului, acest loc merită cu prisosinţă o zi din viaţa ta. Info utile: Adresă: Turda, Str. Salinelor nr. 54 B, telefon: 0264 311 690 şi 0364 260 940
Programul de vizitare: Preţuri: Temperatura în interiorul salinei: 10-12 gr.C La nivelul Minei Rudolf există un grup sanitar destul de bine îngrijit. Pentru bilete de tratament e amenajată Mina Gizela (e necesară recomandarea medicului). Recomandari: Din nefericire, unele mici detalii, lipsa de publicitate (lipsa unui site dedicat) răpeşte acestui loc deosebit locul pe care cu prisosinţă îl merită într-un top intern al locurilor pe care merită să le vezi. |
|
|
|
||||||
![]() |
|
![]() |
![]() |
|
![]() |
Aaaa, sa precizez ca pana de la nivelul 1 pana sus sunt 13 etaje, deci trebuie sa ai ceva conditie fizica...
Roata mare nu mergea acum 2 saptamani, cand am fost eu.
Salina e frumoasa, dar organizarea e sub orice critica!