consiliervacante.ro

La 65 de km de Iasi, la Miclauseni, intr-o frumoasa padure ce aminteste de basmele copilariei, se afla un castel. Fara indicatoare pe drum, fara porti din fier forjat, fara majordomi la intrare. E un castel care si astazi aminteste de prigoana parca urzita din zorile genezei, asupra acestui popor si a patrimoniului sau.

E castelul Sturdza, o importanta piesa arhitecturala in cultura poporului nostru.

Dealtfel, frumusetea o gasesti in orice colt al acestei tari te-ai afla. Nu e nevoie sa cauti prea mult, nu e nevoie sa strabati sute de kilometri, pentru ca ea se afla, chiar daca uneori ascunsa de privirile curiosilor, aproape oriunde. Pamantul acesta, neamul acesta au avut grija sa ne arate care ne sunt adevaratele valori. Dar, din pacate, noi tocmai pe acelea le distrugem.

Edificiul are o poveste trista, la fel ca majoritatea obiectivelor cu potential turistic de la noi din tara. Ridicat in stil neogotic de familia Sturdza intre 1880 – 1904, pe locul vechiului conac, castelul te duce imediat cu gandul la impunatoarele castele feudale sau la Palatul lui Cuza, de la Ruginoasa.

Castelul a fost parasit in timpul celui de-al doilea razboi mondial si folosit drept adapost pentru prizonierii nemti. In iarna anului 1944, rusii au folosit o mare parte din valoroasele carti din colectiile familiei Sturdza pe post de combustibil, iar altele, la impachetarea marfurilor. Din 1960, castelul Sturdza a folosit drept sediu pentru un centru de plasament pentru copiii cu handicap psihic sever. In acea perioada, un incendiu a mistuit mansarda si ultimele piese originale din mobilierul castelului. Apa cu care a fost stins incendiul a ajutat la degradarea progresiva a peretilor castelului. Si asa, gloria si frumusetea de altadata, truda familiei Sturdza s-a risipit, bucata cu bucata, cu fiecare usa sau geam smulse, cu fiecare portiune de pardoseala furata si folosita ca lemne de foc.

Castelul a fost donat de Ecaterina Cantacuzino, in 1947 Episcopiei Romanului, impreuna cu biserica ctitorita de parintii sai (Gheorghe si Maria Sturdza) si aflata in apropierea castelului, precum si 30 de hectare de padure. Astazi, castelul se afla sub obladuirea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei.

Lucrarile de restaurare se presupune ca ar fi inceput. Intr-adevar, pe dinafara, castelul te trimite lesne cu gandul la legendele cu printese si cavaleri pe cai albi, la o perioada de prosperitate si bunastare materiala. In interior nu am reusit sa vad mai nimic. Dar...  Iti taie rasuflarea. Fiecare turn, fiecare piesa arhitecturala, fiecare fereastra, ascunde cate o poveste. Fiecare usa inchisa, inchide dincolo de ea, o sala de bal, plina cu printi, printese, voaluri, rochii scumpe, biblioteci imense si carti vechi. Ar fi frumos sa le vedem aievea iarasi, nu-i asa? Ar fi frumos sa trecem pragul acestui castel si sa pasim intr-o lume care, desi nu e departe de zilele noastre, e din pacate, demult uitata!

Cum am putea oare sa pastram macar, daca nu sa reinviem frumusetea? Prin cinste? Prin respect? Prin implicare? Poate ar fi un pas... dar noi inca n-am invatat sa mergem, in acest fel. Inca ne impiedicam. Iar piedica noastra se numeste Ignoranta!

Pana cand vom ajunge sa mergem iarasi in picioare, castelul de la Miclauseni, ca de altfel nenumarate obiective turistice importante va ramane tacut, in urma noastra, acelora putini care-i trec prin fata anual, cu portile inchise!

Sursa foto: www.iatalumea.blogspot.com