consiliervacante.ro

Un amestec de superstitii, legende, retete secrete si traditii pastrate cu sfintenie se leaga de masa de Craciun. Cateva dintre deserturile traditionale, toate, marci inregistrate, au fost preluate cu entuziasm de catre gurmanzii din intreaga lume.

Marea Britanie: Christmas pudding. Nu mai e un secret pentru nimeni pasiunea englezilor pentru pudding. Servit in prima zi de Craciun, puddingul de Craciun sau plum pudding-ul este piesa de baza a mesei de Craciun. El este, de asemenea, foarte popular si in alte teritorii de limba engleza, cum ar fi Australia sau Noua Zeelanda. Este un desert preparat la abur, bogat in fructe uscate si nuci si aromatizat cel mai adesea cu coniac sau chiar cu bere bruna. Reteta traditionala este preparata cu seu de oaie si melasa, insa fiecare familie are propria sa reteta, unele fiind transmise din generatie in generatie. Aspectul sau inchis la culoare, aproape negru, se datoreaza melasei, dar si timpului indelungat de preparare.

Prepararea lui incepe de regula cu 4-5 saptamani inainte de Craciun, traditional, in duminica premergatoare Adventului, numita “Stir-up Sunday” (“Duminica amestecatului”). O multime de traditii se leaga de prepararea puddingului: pentru a avea noroc in anul ce urmeaza, fiecare membru al familiei, inclusiv copiii, trebuie sa mestece in aluat si sa-si puna o dorinta, iar apoi sa spuna o rugaciune. Pe vremuri, in aluat erau inglobate si monede de argint, iar cine gasea moneda o pastra ca pe un talisman, crezandu-se ca are puterea de a atrage bogatia. In reteta originala, dupa ce era fiert pe abur ore intregi, amestecul era lasat la uscat intr-o carpa, pana la Craciun, pentru a-i intensifica aroma, iar apoi era agatat de carlige, la scurs.

Inainte de a fi servit, pudding-ul se incalzeste din nou pe abur, se stropeste din belsug cu coniac si se flambeaza, apoi este adus la masa intr-un ceremonial de efect si primit cu aplauze. Traditia cere ca el sa fie ornamentat cu iedera sau cu alte plante traditionale de Craciun si poate servi servit cu glazura de ciocolata, crema de lamaie, crema de rom sau pudrat cu zahar. Puddingul de Craciun se poate pastra cateva luni bune, deseori chiar pana la Pasti.

Germania: Weinachtsstollen sau Christstollen, nelipsit pe mesele de Craciun din Germania, este un fel de chec aromat din aluat nisipos, pudrat cu zahar si bogat in stafide, migdale, coaja de portocale, nuci, fructe confiate si, uneori, martipan. Forma sa traditionala, de paine, se leaga de semnificatia religioasa a sarbatorii de Craciun, prajitura semanand izbitor cu un prunc infasat in scutece.

Prima prajitura de acest gen a fost realizata a curtea regala saxona, in 1427. Cum prepararea ei se facea in timpul postului Craciunului, cofetarii nu aveau voie sa foloseasca unt, ci doar ulei, astfel incat prajitura avea o consistenta tare. In secolul XV, pentru a obtine o derogare, printul Ernest si fratele sau, ducele de Albrecht au apelat la insusi Papa Nicolas al V-lea. Suveranul pontif a respins apelul acestora, in schimb succesorul sau, Papa Inocentiu al VIII-lea si-a dat acordul, cativa ani mai tarziu. Acest privilegiu a fost acordat insa doar familiei regale, iar scrisoarea in care Papa isi dadea acordul este cunoscuta in istorie sub numele de “butter-letter” – “scrisoarea untului”. Toti ceilalti bucatari care foloseau untul in reteta de Christstollen erau nevoiti sa plateasca o amenda anuala, fondurile colectate fiind folosite la constructia catedralei din Freiburg.

Franta: Bûche de Noël este un desert traditional de Craciun popular in Franta, Belgia si Quebec (Canada), dar si in alte teritorii de limba franceza, precum Liban si Tunisia. Asa cum ii spune si numele, prajitura are forma unui bustean si este imbracat in crema de ciocolata (ganache). Reteta originala are la baza un aluat pufos, copt intr-o forma speciala si umplut cu crema. In ultimii ani au aparut si alte variante, inclusiv cu crema de cappuccino sau alte arome. Prajitura este adesea decorata cu zahar pudra, care imita zapada sau cu fructe de padure.

Italia: Panettone, desertul in forma de cupola, este unul din simbolurile orasului Milano, care a cucerit intreaga lume. Mai popular decat “pandoro”, nu e nici cozonac, nici chec, e pur si simplu… panettone. Legenda spune ca numele i se trage de la patiserul care a inventat reteta, pe care il chema Toni. De la “pane di Toni” (“painea lui Toni”) pana la “panettone” (la plural “panettoni”) n-a mai fost decat un pas. Alti autori spun insa ca numele ii vine de la “panetto”, care inseamna “felie de paine”. Este extrem de popular nu numai in Italia, ci si in Malta si America Latina (Argentina, Brazilia, Chile, Bolivia, Peru), unde este comercializat sub denumirea de "Panetón" sau “pan dulce”. Se pare ca panettone a ajuns in America Latina prin imigrantii italieni, care l-au “importat” pentru a pastra traditia italiana.

Desi se pare ca reteta a aparut in secolul XV, el a inceput sa fie fabricat industrial abia in 1919, de catre Angelo Motta, care i-a dat si forma de “dom” (dupa Domul din Milano), sub care este cunoscut astazi.

Panettone contine stafide, coji de portocala confiata si se gaseste intr-o multitudine de forme, arome, simplu, glazurat sau cu diferite umpluturi: crema di mascarpone, zabaglione, amaretto sau ciocolata. La panettone se foloseste o faina speciala, “manitoba”, obtinuta dintr-o varietate de grau care creste in Canada. Dospirea aluatului dureaza cateva zile, ceea ce-i da consistenta pufoasa, caracteristica. Desi procedeul de preparare este extrem de laborios, multe italience il prepara inca acasa, desi in preajma sarbatorilor de iarna, supermarket-urile din Italia au vanzari record. Cei mai cunoscuti producatori din Italia sunt Motta, Bauli si Vergani. Panettone se serveste alaturi de o ceasca cu ciocolata fierbinte sau vin dulce, de exemplu Asti Spumante sau Moscato d’Asti.

Spania: Turrón. De origine araba, turrón-ul este specific sudului Spaniei, motiv pentru care se spune ca singurul turrón adevarat il poti gusta in Andalucia, unde gastronomia a fost puternic influentata de cea maura. Este un desert traditional de Craciun, pe baza de miere, albus de ou si migdale. Se spune ca el a fost inventat acum 500 de ani, in Jijona, un mic orasel in apropiere de Alicante. Economia intregului oras, in care exista si un muzeu dedicat turrón -ului, se concentreaza pe producerea popularului desert. Artizanii care il produc se numesc turroneros. Exista doua tipuri, ambele la fel de populare: turrón blando, de consistenta moale, asemanatoare untului de arahide, si turrón duro, produs in Alicante, asemanator cu nugaua. Mierea din care se face acest desert are o savoare speciala, datorita florilor salbatice care cresc in jurul Jijonei. Cel mai de calitate turrón este cel care poarta eticheta “Suprema” sau “Extra”.